Selgros

Chef pentru o zi la Alba Iulia

Nu tare demult va invitam sa participati la unul dintre cele mai frumoase concursuri de gatit, „Chef pentru o zi”, organizat de Selgros Romania. Competitia a avut loc in toate orasele din Romania unde Selgros este prezent.

Premiul pus in joc? Sansa de a gati pentru opt invitati in bucataria unui restaurant, dar si un robot de bucatarie Kenwood.

Castigatoarea concursului in Alba Iulia este Andreea Negrea. Andreea este o persoana care nu poate sta departe de bucatarie si este bucatar sef intr-un restaurant local. S-a format ca bucatar in Italia, dar a decis sa se intoarca in tara pentru a fi aproape de familie.

 

Andreea iubeste natura si calatoriile. Este o persoana sensibila, perfectionista si ambitioasa, dupa cum chiar ea spune. Eu as mai adauga ca este un om foarte pasionat de ceea ce face. Am vazut asta din felul cum lucreaza, dar si din cum vorbeste despre mancare.

Printre mancarurile ei preferate se numara pastele si ciorbele in fel si chip. Insa este ceva ce nu poate uita: gustul mancarurilor pregatite de bunica ei.

Pentru concursul Chef pentru o zi, Andreea a inscris o reteta de muschiulet de porc cu branzeturi fine si ciuperci de padure. Am intrebat-o ce a simtit in momentul in care a aflat ca a castigat concursul. Mi-a marturisit ca a primit vestea cu o bucurie maxima, dar si ca a capatat mai multa incredere in ea.

Si acum ca am prezentat-o putin pe castigatoarea noastra, haideti sa vedem ce a insemnat experienta „Chef pentru o zi” la Alba Iulia.

Evenimentul a avut loc la restaurantul frumoasei Vila Preciosa, chiar in inima orasului. Va multumim pentru gazduirea calda!

Dupa aprovizionarea cu produse proaspete de la Selgros, am intrat cu emotie in bucatarie alaturi de Andreea. Domnul bucatar sef Mircea Jurj ne-a primit cu bratele deschise la propriu. S-a bucurat alaturi de noi, am ras, am vorbit despre arome, gusturi si despre meniul propus. Intreaga echipa din bucatarie ne-a primit cu zambetul pe buze, iar ziua se anunta a fi minunata! Cu asa primire frumoasa am uitat de emotii si eu, dar si Andreea.

Andreea s-a apucat de treaba, eu am asistat-o, mai mult cu aparatul de fotografiat, si nici nu ne-am dat seama cum a trecut timpul. Invitatii urmau sa apara asa ca ne-am pregatit sa ii intampinam.

Alaturi de cei opt invitati ai Andreei, ne-am bucurat de prezenta Antonetei Gales, director de comunicare si dezvoltare organizationala in cadrul Selgros Romania, dar si a lui Ovidiu Talpos, director Selgros Alba Iulia.

A fost o seara ca intre prieteni, presarata cu preparate culinare delicioase, acompaniate de vinuri fine. Dar a trecut repede, deoarece, nu-i asa, tot ce-i frumos se termina repede. Asta inseamna ca o reintalnire este obligatorie!

Sunteti curiosi ce bunataturi ne-au facut seara mai apetisanta? Va arat mai jos!

Meniul „Chef pentru o zi” la Alba Iulia

Supa crema de cartofi violet cu infuzie de praz si bacon. Un deliciu colorat, cu o textura fina si delicata.

Ciulama de pui reinterpretata servita cu mamaliguta.

Tagliatelle de clatite cu sos de mere, zmeura si branza dulce.

 

Dupa acest rasfat colorat, castigatoarea noastra a primit si cea de-a doua parte a premiului, un robot de bucatarie Kenwood. Draga Andreea, sa il folosesti cu drag si sanatate! Iar noi sa ne revedem cu bine si sanatosi!

 

Print Friendly, PDF & Email

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply