Torturi

Tort cu bezea caramelizata

Dragi pofticiosi, azi va aduc o reteta de tort cu bezea caramelizata si sper sa va indulcesc inceputul de saptamana. Tortul nu este unul foarte complicat, desi la prima vedere asa pare. Este un simplu tort cu blat de cacao si crema de mascarpone cu visine acrisoare, imbracat in bezea. Pe cat de simplu, pe atat de bun, va promit.

De Craciun am primit grande cado de la Mos o torta/aprinzator pentru flambat si dupa o luna de stat in cutie m-am decis sa o pun la treaba. Initial ma gandisem sa fac o tura de negrese, cum am mai facut aici (cu o torta imprumutata), insa ziua de nastere a Danei, prima noastra fina de cununie, a schimbat planurile si am ajuns la tort.

Tortul a incantat-o pe Dana de cum a deschis cutia, dar l-a laudat mult si dupa ce a gustat din el. Si mie mi-a crescut inima de drag J Dana draga, sa ne traiesti sanatoasa si voioasa!

Buuuun, si acum reteta. Daca cumva incercati tortul, mi-ar face mare placere sa-mi trimiteti o poza pe corina@corinaureche.ro. Toate pozele primite de la cititori le gasiti pe pagina urecheata de facebook, aici.

Cateva precizari inainte de reteta

  • Smantana pentru frisca pe care o folosesc eu de obicei este de la Lechinta. Se bate foarte bine si are gust de frisca autentica de casa. Dar la fel de bine puteti sa folositi frisca La Dorna, de exemplu.
  • Forma de copt folosita de mine are diametrul de 18 cm. Blatul l-am taiat in 3 parti egale si mi-a rezultat un tort destul de inaltut. Dar, puteti folosi la fel de bine si o tava cu un diametru mai mare, iar blatul rezultat il taiati in doua bucati. Adaptati reteta dupa tipul formei pe care o aveti.
  • Tapetati peretii formei cu cacao, nu cu faina. Asa va asigurati ca blatul nu va fi fainos si va avea culoare maronie.
  • Dupa cum vedeti, tortul este imbracat in bezea caramelizata. Eu am folosit o torta cu gaz/aprinzator de bucatarie pentru flambare pentru acest lucru. Daca cumva nu aveti o torta la indemana, nu va impacientati. In acest caz, faceti blatul cu toate albusurile, pastrati din crema de mascarpone si imbracati tortul in crema. Sau mai puteti sa il imbracati in ciocolata topita in care adaugati putina smantana pentru frisca. Decorarea tortului este doar un detaliu, asa ca nu va cramponati de el. Faceti cum va este mai la indemana.

tort cu bezea caramelizata (3)

Ingrediente Tort cu bezea caramelizata

Pentru blat

  • 7 oua
  • 5 linguri de zahar
  • 5 linguri faina
  • 1 lingura cacao
  • 1 varf cutit sare
  • 1 lingurita praf de copt

Pentru crema

  • 200 ml smantana pentru frisca
  • 250 g mascarpone
  • 1 pastaie de vanilie
  • 2 linguri zahar pudra
  • visine din compot
  • zeama de compot de visine (pentru insiropat)

Pentru decor

  • 3 albusuri
  • 1 varf de cutit sare
  • 4 linguri zahar

Mai pregatim:

  • o tava de copt cu pereti detasabili
  • hrtie de copt
  • o lingurita de unt
  • o lingurita cacao

Blatul

Pornim cuptorul la 175 grade (daca nu aveti un cuptor electric folositi temperatura la care coaceti de obicei prajiturile).

Pregatim tava de copt: punem hartie de copt doar pe fundul acesteia, iar peretii ii ungem cu unt. Punem lingurita de cacao in tava si tapetam peretii, rotind usor tava. Ne asiguram asa ca blatul nu se va prinde de peretii formei si o lasam deoparte pana cand pregatim aluatul.

Amestecam intr-un bol faina, cacaua si praful de copt, apoi le cernem.

Separam in vase diferite ouale, iar 3 albusuri le punem separat si le vom folosi la final pentru decorarea tortului.

Galbenusurile le mixam cu 3 linguri de zahar pana cand cresc in volum, crema se deschide la culoare si zaharul este dizolvat.

Separat mixam albusurile cu sarea pana cand obtinem o sumpa cat de cat ferma, apoi adaugam cele 2 linguri de zahar ramas (pe rand) si mixam pana cand zaharul este dizolvat.

Amestecam cu grija cele doua compozitii, cu miscari largi de sus in jos. Cu cat vom fi mai atenti la miscari, cu atat va fi mai aerata si pufoasa compozitia.

Dupa amestecarea celor doua, se adauga amestecul de faina, lingura cu lingura. Este valabila si aici miscarea fina si lenta de omogenizare 🙂

Turnam aluatul in tava de copt si il punem la cuptor pentru 30 de minute (sau pana cand trece testul cu scobitoarea). Dupa ce este copt, scoatem blatul si il lasam sa se raceasca complet, abia apoi il vom taia.

Crema de mascarpone si frisca

Batem frisca impreuna cu zaharul pudra si semintele de la pastaia de vanilie (daca nu aveti pastaie puneti un pliculet de zahar vanilinat rasnit) pana cand este ferma, apoi o amestecam cu mascarpone.

Visinele (folositi cat de multe) le puteti amesteca cu crema. Eu nu le-am amestecat, pentru a pastra culoarea alb-galbuie a cremei, si le-am presarat din loc in loc peste crema cand am asamblat tortul. Procedati cum va place cel mai mult.

Asamblarea tortului

Blatul l-am taiat in 3 parti. Am pus baza tortului in forma in care s-a copt si l-am insiropat cu compot de visine. Peste blat am pus jumatate din crema obtinuta si am presarat din loc in loc visine, apoi am pus deasupra al doilea blat si am repetat operatiunea (insiropat-pus restul de crema-presarat visine). La final am pus si al treilea blat, am apasat usor pe el si l-am insiropat.

Tortul l-am dat la rece doua ore ca sa se imprieteneasca bine blaturile si crema.

Finisare

Mixam albusurile cu sarea, apoi adaugam, lingura cu lingura, zaharul. Mixam pana cand obtinem o spuma ferma si lucioasa.

Scoatem tortul de la rece, desfacem peretii formei si il imbracam in bezeaua obtinuta. Efectiv am pus bezeaua deasupra si cu o lingura am intins incet si pe margini, fara un model anume.

La final, am caramelizat bezeaua cu ajutorul tortei cu gaz.

Pofta buna!

asamblare tort cu bezea caramelizata tort cu bezea scos din forma

bezea peste tort tort cu bezea necaramelizata

sectiune tort cu bezea caramelizata

tort cu bezea caramelizata (4)

Print Friendly, PDF & Email

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply