Quiche cu telemea si verdeturi – o tarta cu arome de primavara potrivita pentru mesele in familie de acasa, dar si la birou. Tarta este si mai gustoasa a doua zi, asadar nu ezitati sa o pregatiti pentru caserola de la birou. De asemenea, este un preparat excelent pentru picnicuri si iesiri in natura. Quiche-ul este super gustos atat cald, cat si rece, simplu sau impreuna cu o lingura de iaurt racoritor. Optional puteti adauga si o salata proaspata langa si aveti o masa nutritiva pe cinste!
Quiche este denumirea frantuzeasca (de altfel este preparatul are exact aceasta origine) pentru orice tarta cu aluat fraged cu unt si diferite umpluturi. Cel mai cunoscut quiche este Quiche Lorraine cu umplutura de oua, smantana si sunca/bacon. Acest gen de preparat este foarte versatil, astfel ca putem alege diferite umpluturi, in functie de ingredientele pe care le avem la indemana si ingredientele de sezon. Va incurajez sa gatiti cu ingrediente de sezon si sa va adaptati stilul de viata si in functie de acestea. Eu am mers de aceasta data pe varianta verdeturilor, parca sunt si mai gustoase acum cand sunt cele mai proaspete. Intentionat nu am pus in umplutura ceapa verde pentru a fi cat mai potrivita pentru un pranz la birou, insa am sugerat-o in lista de ingrediente si va incurajez sa o folositi.
Pornind de la baza de umplutura: oua, smantana, sare si piper, puteti mereu sa pregatiti o alta tarta. Puteti adauga bacon, sunca, spanac, ardei, ciuperci, tofu, broccoli etc. La capitolul branzeturi puteti sa va jucati dupa bunul plac, insa adaugati mereu si un cascaval simplu, cheddar sau gruyere pentru o umplutura cat mai cremoasa.
Va recomand sa testati si reteta de Tarta fara blat – click AICI!
Ingrediente Quiche cu telemea si verdeturi
Pentru blat:
- 250g faina
- 125g unt foarte rece taiat cubulete
- 1 lingurita rasa sare
- 6 linguri de apa
Pentru umplutura:
- 2 oua mari
- 200ml smantana pentru gatit
- 1 legatura marar tocat marunt
- 1 legatura leurda tocata marunt
- 1 legatura ceapa verde taiata rondele (optional)
- 100g telemea taiata cubulete
- 50g cascaval razuit
- 50g cascaval cheddar razuit
- sare si piper
APASA PLAY PENTRU RETETA VIDEO
Mod de preparare
Blatul sau crusta poate fi pregatit atat intr-un robot de bucatarie, dar poate fi si framantat manual.
Eu am ales varianta mai rapida si am pus toate ingredientele in robot. Am mixat doar cateva secunde, pana am obtinut un aluat nelipicios. Am pus coca intr-o folie alimentara si am dat la rece pentru 30 de minute. Este foarte important ca untul si apa sa fie reci si este foarte important ca aluatul sa fie rece atunci cand il punem la cuptor. Asa ne asiguram ca nu se va strange (micsora la copt).
Dupa ce a stat la rece, l-am intins intr-o tava de 22 cm diametru. Am taiat cu un cutit suprplusul de aluat de pe margini si am pus deasupra o hartie de copt. Peste hartia de copt am adaugat bile ceramice pentru copt (se poate folosi si 500g orez sau 500g fasole). Am dat blatul la copt 35 de minute la 180C. Acest procedeu se numeste coacere in orb si este foarte important in pregatirea unui quiche. Astfel vom avea un blat perfect copt, crusta nu se va umezi de la umplutura.
Cat timp blatul s-a copt am pregatit umplutura. Am amstecat cele 2 oua cu smantana pentru gatit, sarea si piperul, Am adaugat verdeturile si branzeturile. Am amestecat si am turnat umplutura peste blatul copt, apoi am dat din nou la cuptor pentru 30 de minute, pana deasupra a prins o crusta maronie. In functie de cuptor poate fi nevoie de 10-15 minute in plus.
Dupa coacere am lasat tarta sa se racoreasca putin in tava, apoi am portionat-o.
Pofta buna!